S-a intamplat AZI: Romania a solicitat oficial BEI cofinantare de 4 miliarde de euro pentru investitii in sanatate si transport 

[ad_1]

Luni, 26 septembrie 2022, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a avut o întrevedere cu Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții. Cu această ocazie, ministrul Finanțelor i-a înmânat domnului Kettel Thomsen solicitarea României pentru o asistență financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea implementării, în bune condiții, a unor investiții din sectoarele transporturi și sănătate, finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență și POS 2021 – 2027.

„De-a lungul timpului, sprijinul acordat României de către Grupul BEI a fost consistent și bine echilibrat, orientat atât către sectorul public, cât și către sectorul privat. Disponibilitatea Băncii de a acorda României, alături de expertiză, și un sprijin financiar substanțial pentru infrastructura de transport și sănătate întărește rolul BEI de partener cheie al autorităților române în accelerarea implementării investițiilor cu rol multiplicator în economie și în valorificarea fondurilor puse la dispoziție de Comisia Europeană” , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

„Investițiile din Fondurile pentru Recuperare și Reziliență, răspunsul Europei la COVID, oferă o oportunitate o dată la o generație. Banca Europeană de Investiții salută solicitarea oficială de a sprijini investițiile pe scară largă în sănătate și transport în România în anii următori și de a consolida și mai mult cooperarea cu partenerii români atunci când examinăm, planificam și finanțăm scheme individuale.” a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții.

Ministerul Finanțelor va colabora în continuare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea pregătirii, împreună cu echipa BEI și ministerele de resort, a proiectelor ce vor fi cuprinse în cadrul acestei finanțări și pentru a stabili cele mai potrivite aranjamente de implementare luând în considerare necesitățile la nivelul proiectelor și politica de finanțare a BEI.

Banca Europeană de Investiții susține proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică și îmbunătățesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent depășesc 16 miliarde euro.

Articolul  S-a intamplat AZI: Romania a solicitat oficial BEI cofinantare de 4 miliarde de euro pentru investitii in sanatate si transport  apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Aflam ACUM cati bani aduce la Bugetul Bucurestilor Arena Nationala
Next post Fotografie DE COLECTIE cu Ateneul