Gara, premieră la Teatrul Masca

[ad_1]

Teatrul Masca deschide stagiunea cu premiera “GARA”, regia și scenariul Mihai Mălaimare. Spectacolul va avea loc la sediul teatrului din Cartierul Militari, vineri, 21 octombrie și sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 19.00.

 “GARA” este un spectacol după un scenariu original despre destin, despre bucuria de a trăi, despre frumusețea condiției de a fi Om! Surprinse timp de un ceas pe peronul unei gări, 12 personaje cât tot atâtea destine își reclamă, rând pe rând, dreptul la gest. În spatele fiecăruia dintre aceștia se află o poveste cât viața, iar singurul lucru comun este întâmplarea că se află aici și acum, așteptând un tren care pare că nu va sosi niciodată. Sau…

Gara nu este altceva decât punctul în care cele 12 vieți se intersectează, un pretext absurd care scoate la iveală tot ceea ce acești oameni simt nevoia să spună despre ei. Ca în fața unui judecător închipuit, personajele își adună curajul și își țin fiecare pledoaria, încercând nimic altceva decât să dovedească faptul că sunt vii.

„Gara este o turnantă, un spațiu de trecere prin care niște destine își plimbă clipa de glorie fără să bănuiască faptul că se află acolo pentru că așa trebuie, pentru că numai așa soarta fiecăruia poate deveni și soarta celorlalți. Privită din perspectiva aceasta, gara este un adevărat creuzet în care se macină lucruri a căror semnificație depășește cu mult simpla întâmplare. Songurile sunt nu doar justificarea existenței și acțiunilor fiecăruia dintre personaje, ci și elementul moralizator, cel care contribuie la întregirea imaginii de adevărată tragedie antică în care sunt cuprinse acestea.” (Mihai Mălaimare).

Biletele la spectacolele Teatrului Masca vor putea fi achiziționate online, prin platforma www.mystage.ro  și de la Casa de Bilete a teatrului.

 Detalii despre programul stagiunii indoor pe www.masca.ro

Articolul Gara, premieră la Teatrul Masca apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Bancile si-au crescut cu 85% apetitul de negociere in cadrul CSALB
Next post Cu cine si… ce anume a discutat Clotilde Armand la Strasbourg?