Copiii se plictisesc adesea foarte repede și au constant nevoie de activități care să-i țină ocupați pe tot parcursul zilei. Așadar, ca părinte, trebuie să găsești mereu diferite modalități, care să-i ofere celui mic o zi plină de acțiune. Prin urmare, trebuie să fii pregătit cu o listă plină de diferite jocuri captivante, care să-i ofere acestuia divertismentul de care are nevoie. În acest articol, îți vom oferi câteva idei pe care le poți încerca și tu acasă cu copilul tău.
Iată cum îți poți face copilul fericit cu doar câteva activități:
1. Cu ajutorul jocurilor educative
Poți începe ziua cu jocuri educative de societate sau online, care îmbină distracția cu învățatul. Prin urmare, poți alege activități care dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor, cum ar fi exercițiile de matematică sau alte cunoștințe generale. Mai mult, trebuie să mai adaugi pe listă și jocurile de tip lego sau puzzle, care îl vor provoca să gândească logic și să își pună imaginația la treabă, pentru a realiza forma sau imaginea dorită. Acestea nu numai că sunt distractive, dar ajută și la dezvoltarea cognitivă a copilului tău.
2. Folosește materiale creative
Mai poți adăuga pe lista ta și diferite materiale ce țin de artă și imaginație. Așadar, pune-i celui mic la dispoziție hârtie colorată, creioane, acuarele sau poți să descoperi colecția de cărți de colorat disponibilă pe autograf.ro, cu ajutorul cărora îl poți învăța cum să aplice culorile fiecărei forme sau fiecărui personaj ilustrat în acestea. În plus, ele nu numai că îl pot ține ocupat ore în șir, dar îl ajută și să-și dezvolte abilitățile creative.
3. Ieși cu el la aer liber
Mai mult, îl poți scoate pe cel mic afară, pentru a lua aer curat, dar și pentru a-și menține nivelul de energie ridicat. Așadar, poți organiza diferite activități precum săritul cu coarda, mersul cu bicicleta sau cu rolele sau diferite jocuri cu mingea, de exemplu. În plus, ieșitul în aer liber nu numai că îl ajută pe copil să se miște, dar îi oferă și ocazia să socializeze cu alte persoane de vârsta lui și nu numai.
4. Implică-l în treburile tale de la bucătărie
O altă activitate, care cu siguranță îl va captiva pe cel mic, este gătitul alături de tine, în bucătărie. Poți încerca rețete simple și sigure pentru copii, încurajându-l, astfel, să își dezvolte abilitățile de bucătar. Prin urmare, acest lucru nu numai că îl va distra, dar îi va oferi și un sentiment de bine pentru că ți-a putut fi de ajutor.
5. Distrați-vă cu ajutorul dansului și muzicii
Nu în ultimul rând, poți să-i mai ocupi timpul celui mic și cu o sesiune de muzică și dans. Așadar, poți alege câteva melodii preferate ale copilului tău și să-l încurajezi să danseze și să cânte cu tine. Această activitate nu doar că îl vas menține activ, ci îi vas oferi și oportunitatea de a-și exprima emoțiile.
În concluzie, cu ajutorul activităților enumerate mai sus, îi poți crea celui mic o zi plină de distracție, dar și un mod mult mai distractiv prin care poate învăța lucruri noi. Tu ce jocuri obișnuiești să practici cu copilul tău?
Sursă foto: freepik.com